Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că statele occidentale s-au unit împotriva Rusiei și acuză guvernele din Vest că profită de războiul din Ucraina pentru a slăbi Moscova şi a provoca schimbări interne în Federaţia Rusă. Declaraţiile au fost preluate de agenţia de stat TASS.
Potrivit lui Lavrov, succesele militare recente ale Ucrainei au fost posibile datorită sprijinului acordat de aliaţii occidentali, iar aceste state urmăresc „dezmembrarea” Rusiei şi încercarea de a întoarce populaţia împotriva conducerii de la Kremlin, a relatat Kyiv Post, citând TASS.
Şeful diplomaţiei ruse a criticat ceea ce a numit ultimatumuri adresate Moscovei privind încheierea războiului şi a spus că Rusia nu va accepta concesii în actualele condiţii. El a mai declarat că ţările baltice reprezintă „principalele focoase” ale Occidentului împotriva Rusiei şi a calificat discuţiile despre amplasarea armelor nucleare în regiune drept o nouă ameninţare.
Lavrov a reiterat că Rusia este deschisă negocierilor de pace cu Ucraina numai pe baza unor propuneri pe care Moscova le consideră rezonabile şi a respins ideea unui armistiţiu de-a lungul actualei linii de front înaintea negocierilor, amintind negocierile eşuate de la Istanbul din primele luni ale războiului.


Comentarii recente