Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că ia în calcul să renunțe în viitorul apropiat la funcție, chiar mai devreme decât se speculează. Informația, preluată de publicația sârbă Danas, a fost făcută publică după o intervenție a liderului de la Belgrad la Radio Belgrad.
Întrebat dacă intenționează să demisioneze peste trei sau patru luni, Vučić a răspuns: „Poate chiar mai devreme”. El a spus totodată: „Am început deja să-mi împachetez cărțile de la Administrația Prezidențială. Am foarte multe și mă gândesc unde să le duc”.
Vučić a explicat că analizează posibilitatea de a candida pentru funcția de prim-ministru și a menționat că urmează să participe la o întâlnire importantă în cursul serii. De asemenea, a afirmat că alegerile vor avea loc în următoarele luni şi că diferența dintre un scrutin peste trei sau patru luni este doar o chestiune tehnică.
Declarațiile vin în contextul pregătirilor pentru posibile alegeri parlamentare anticipate până la sfârșitul anului și al protestelor antiguvernamentale declanșate în decembrie 2024, după tragedia de la gara din Novi Sad, unde 16 persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui acoperiș de protecție. Incidentul a alimentat acuzații legate de corupție și deficiențe administrative, intensificând presiunea publică asupra guvernării.


Comentarii recente