Orașul subteran Derinkuyu, redescoperit în 1963: tuneluri, biserici și spații pentru mii de oameni

În 1963, în timpul unor lucrări de renovare, un locuitor dintr-un orășel din regiunea Capadocia, Turcia, a dat peste un pasaj ascuns în spatele unui perete. Aceasta a condus la redescoperirea complexului subteran Derinkuyu, săpat în tuf vulcanic și coborând până la aproximativ 85 de metri adâncime.

Complexul extins pe circa 2.500 m2 cuprinde numeroase încăperi: dormitoare, bucătării, săli de mese, grajduri, capele și biserici, precum și o încăpere interpretată ca sală de învățare. Săpătura în roca relativ moale a permis extinderea treptată a nivelurilor fără necesitatea stâlpilor de susținere.

Un element crucial era sistemul de ventilație: arheologul Davide Tanasi, profesor la Universitatea din Florida de Sud, menționează existența a 52 de puțuri de aer care alimentau cu aer proaspăt nivelurile superioare și cele adânci. Unele puțuri ajungeau la pânza freatică și au servit drept fântâni; altele erau închise la suprafață cu scop defensiv.

Estimările privind capacitatea orașului variază. Deși unele surse vorbesc despre până la 20.000 de persoane, Tanasi consideră că o estimare bazată pe suprafața medie a camerelor sugerează o capacitate de aproximativ 2.000 de persoane. Derinkuyu era în principal un refugiu temporar folosit în perioade de conflict și persecuții.

Complexul a fost utilizat și extins de-a lungul secolelor, inclusiv în perioada bizantină, iar dovezi arheologice—biserici, cruci, ceramică și monede—arată reutilizări repetate. Ultima modificare majoră a statutului comunităților locale a survenit în 1923, odată cu schimbul obligatoriu de populație între Grecia și Turcia.

După explorările din anii 1960, autoritățile au deschis parțial situl publicului: din cele 18 niveluri, opt sunt accesibile vizitatorilor. Traseul, care durează în general între o oră și jumătate și două ore, poate fi dificil pentru persoanele claustrofobe, iar temperatura interiorului rămâne constant scăzută. În regiune există și alte orașe subterane, precum Kaymakli; în funcție de criterii, numărul lor poate ajunge la aproape 200.