La zece ani de la referendumul din 23 iunie 2016 şi la şase ani după ieşirea oficială din Uniunea Europeană în 2020, bilanţul pentru Regatul Unit rămâne amestecat în domeniile care au influenţat votul: imigraţie, comerţ şi economie.
Promisiunea suporterilor Brexitului de a „recâştiga controlul frontierelor” s-a materializat printr-o scădere puternică a imigraţiei din statele UE şi o creştere a imigraţiei din afara blocului comunitar. Între 2012 şi 2016, cetăţenii UE reprezentau între 74% şi 81% din imigraţia netă, cu o medie anuală de circa 250.000, iar imigraţia din ţări non-UE era între 61.000 şi 90.000 pe an, potrivit ONS.
După referendum, imigraţia netă din UE a scăzut de la 253.000 în 2016 la 70.000 în 2020, iar imigraţia din afara UE a crescut de la 90.000 (2016) la 186.000 (2019). După 2021 tendinţa s‑a accentuat: în 2023 imigraţia netă din afara UE a ajuns la 1.000.000, în timp ce imigraţia din UE a devenit negativă. Imigraţia netă totală a scăzut la 308.000 în 2025 şi provine în întregime din ţări non-UE.
Plecarea numeroasă a polonezilor a fost principalul factor al declinului imigraţiei din UE, mulţi întorcându-se în Polonia datorită evoluţiei economice din ţara lor.
Din punct de vedere economic, PIB-ul brut al Regatului Unit a avut performanţe asemănătoare cu ale unor economii dezvoltate, dar a rămas în urma SUA şi Canadei după 2020 şi a fost mai afectat decât vecinii europeni în timpul pandemiei. Exporturile de bunuri către UE au scăzut de la 205 miliarde lire (2016, ajustat) la 185 miliarde lire (2025), iar deficitul comercial cu UE a crescut de la 113 la aproape 140 miliarde lire. Exporturile totale au urcat însă de la 765 la 908 miliarde lire între 2016 şi 2025, dar importurile au crescut mai rapid, ducând la un deficit comercial de circa 65 miliarde lire în 2025.
Pe plan politic, figuri din opoziţie, precum Andy Burnham, critică Brexitul şi vorbesc despre posibilitatea revenirii în „familia europeană”, dar premierul Keir Starmer a exclus până acum o astfel de opţiune, iar mai multe state membre consideră că UE a câştigat pe plan funcţional după plecarea Londrei.
Analizele sugerează că separarea a permis UE să urmărească mai coerent politici de „autonomie strategică” şi „preferinţă europeană”, iar opiniile indică faptul că Marea Britanie poate subestima cât de mult s‑a schimbat Uniunea în ultimul deceniu.
Comentarii recente