Premierul Ungariei, Péter Magyar, a invocat România şi Franţa ca exemple ale consecinţelor unei guvernări care nu controlează cheltuielile publice şi nu combate corupţia. Declaraţia a fost rostită luni în Parlamentul de la Budapesta, în timpul prezentării proiectului de buget pentru 2027 şi a planurilor guvernului de reducere a deficitului.
„Exemplele Franţei sau României arată exact unde se ajunge atunci când un guvern nu reuşeşte, ani la rând, să ţină sub control cheltuielile excesive, corupţia şi furtul”, a afirmat Magyar, citat de Reuters.
Magyar a folosit situaţia României pentru a argumenta necesitatea limitării cheltuielilor considerate excesive şi a intensificării luptei împotriva corupţiei, în contextul obiectivelor fiscale ale Budapestei pentru anul viitor.
Comisia Europeană prognoza în mai 2026 că deficitul României va scădea de la 7,9% din PIB în 2025 la 6,2% în 2026 şi la 5,8% în 2027, niveluri însă peste pragul de 3% prevăzut de regulile fiscale europene.
Guvernul ungar vizează un deficit de 4,9% din PIB în 2027, faţă de aproximativ 7,5% estimat pentru 2026, şi prevede cheltuieli suplimentare de peste 2.000 de miliarde de forinţi (aprox. 6,2 miliarde de dolari) pentru majorări de pensii şi salarii, dublarea alocaţiilor familiale şi reduceri de taxe pentru veniturile mici.
Pentru a finanţa aceste măsuri, Magyar a propus taxe suplimentare pentru marile averi şi companii şi mizează pe economii obţinute prin combaterea corupţiei şi reducerea cheltuielilor considerate excesive. Executivul îşi propune să readucă deficitul sub 3% din PIB până în 2030, în perspectiva unei eventuale adoptări a monedei euro.


Comentarii recente