Autoritățile iraniene au condamnat joi un atac aerian pe care l-au atribuit Statelor Unite, soldat cu țintirea unei zone din apropierea spitalului de oncologie pediatrică din Ahvaz, în sud-vestul Iranului. Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, Esmail Baghaei, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, a catalogat operațiunea drept o „crimă de război”.
Baghaei a afirmat că raidul a produs suferințe și anxietate copiilor internați și a impus evacuarea de urgență a 211 pacienți aflați sub tratament chimioterapic. El a comparat atacul cu acțiuni pe care Teheranul le impută Israelului împotriva infrastructurii medicale și i-a acuzat pe cei care invocă des drepturile omului că închid ochii la astfel de incidente, notează AFP și EFE, preluate de Agerpres.
Presa locală a relatat că în urma incidentului spitalul din Ahvaz nu a înregistrat victime sau pagube materiale la nivelul unității medicale. Oficialii iranieni susțin însă că, în contextul escaladării tensiunilor dintre Washington, Teheran și aliati, sute de facilități medicale au fost afectate de bombardamente.
Incidentul survine pe fondul reaprinderii tensiunilor dintre Statele Unite și Iran: Washingtonul a reluat operațiuni militare împotriva unor ținte iraniene după acuzații privind atacuri asupra navelor comerciale în zona Strâmtorii Ormuz și a reintrodus o blocadă navală asupra porturilor iraniene. Teheranul a răspuns cu atacuri asupra unor baze americane din state aliate din regiune.


Comentarii recente