Un hidroavion al operatorului american Kenmore Air, care transporta 11 persoane, a efectuat o aterizare de urgență în apropierea insulei Sucia, în statul Washington, iar aeronava a luat foc ulterior. Toate cele 11 persoane — 10 pasageri și pilotul — au fost găsite în viață în urma unei ample operațiuni de salvare la care au participat autorități locale și echipe canadiene, a transmis Paza de Coastă a Statelor Unite.
Aeronava implicată este un model Havilland DHC-3 Otter, care decolase de pe lacul Union din Seattle cu destinația arhipelagul San Juan. Incidentul s-a petrecut în Shallow Bay, aproape de insula Sucia, la nord de Seattle, lângă granița cu Canada.
Mai mulți pasageri au primit îngrijiri medicale: doi au fost transportați la spitale din Bellingham, iar alți doi au fost duși pe insula Orcas pentru evaluare și tratament. Kenmore Air a declarat că cooperează cu autoritățile care investighează cauzele incidentului și că va furniza informații verificate pe măsură ce acestea devin disponibile.
Compania, înființată în 1946, este cel mai mare operator de hidroavioane din SUA și efectuează zboruri regulate, turistice şi charter, transportând anual peste 90.000 de pasageri, conform datelor proprii.


Comentarii recente