Guvernul grec a lansat aplicația și site-ul PosoKanei, o platformă care permite consumatorilor să compare în timp real prețurile produselor alimentare și de larg consum din principalele lanțuri de supermarketuri din țară. Datele sunt actualizate zilnic, iar baza include în prezent aproximativ 10.000 de articole.
Platforma acoperă rețele importante precum Sklavenitis, Lidl, AB Vassilopoulos, My Market, Masoutis și altele. Utilizatorii pot crea liste personalizate de cumpărături, pot căuta produse similare pe categorii (de exemplu cafea, paste sau lactate) şi primesc sugestii de alternative mai ieftine în alte magazine.
O funcție remarcată este istoricul preţurilor pentru fiecare produs pe cel puțin două luni, care permite verificarea dacă reducerile sunt reale sau rezultatul unor majorări prealabile. Autoritățile speră că această transparență va stimula concurenţa între retaileri şi va proteja consumatorii; premierul Kyriakos Mitsotakis a descris platforma ca fiind „o nouă armă” în lupta cu inflaţia şi costul ridicat al vieţii.
PosoKanei oferă şi comparări internaţionale pentru produsele vândute de companii multinaţionale, cu date din Italia, Franţa, Belgia, România, Bulgaria, Cipru şi Spania, iar Portugalia urmează să fie adăugată. Noua platformă înlocuiește serviciul anterior e-katanalotis și va fi dezvoltată pe baza feedbackului utilizatorilor.


Comentarii recente