Franța, Germania și Marea Britanie își intensifică demersurile pentru a-și asigura participarea la eventualele negocieri de pace privind Ucraina și pentru a-și proteja interesele europene, pe fondul temerilor că Statele Unite le-ar putea lăsa în afara procesului, notează The New York Times.
Oficialii europeni se pregătesc pentru reluarea discuţiilor de pace, evaluând că acestea nu sunt probabile mai devreme de toamna anului 2027. Parisul şi Berlinul conduc eforturile de conturare a unei poziţii comune, în timp ce Londra adoptă o atitudine mai rezervată, pentru a nu tensiona relaţia cu administraţia Donald Trump.
Îngrijorarea europeană este amplificată de semnalele privind o posibilă intensificare a presiunii ruse, inclusiv prin mobilizare, după alegerile parlamentare din Rusia programate în septembrie. Analiștii avertizează că, dacă Rusia nu reuşeşte să cucerească Donbasul până în toamna lui 2027, negocierile ar deveni mai probabile şi că deciziile-cheie trebuie pregătite din timp.
Franța, Germania și Marea Britanie sunt văzute ca principalii actori occidentali în potenţialele negocieri, fiind nucleul „Coaliţiei celor dispuşi” și autori ai propunerilor privind garanţii militare şi de securitate pentru Ucraina. Există însă opoziţie din partea unor state, precum cele baltice şi Ungaria.
Datele Ukraine Support Tracker arată că Europa a furnizat în termeni efectivi de livrare 230,5 miliarde euro pentru Ucraina, comparativ cu 115,4 miliarde euro din partea Statelor Unite. Totodată, rezervele americane disponibile sunt de aproximativ 4 miliarde euro, în timp ce Uniunea Europeană mai are circa 160,6 miliarde euro nealocaţi.


Comentarii recente