O editură germană a suspendat publicarea unui roman care înfăţişează o poveste fictivă de dragoste între o femeie ucraineană şi un soldat rus, după un val de critici privind posibila romantizare a războiului, a anunţat directorul editurii Molino, Matthias Slunitschek.
Slunitschek a spus vineri că decizia de a nu publica volumul intitulat „Who I Am When You See Me” („Cine sunt când mă vezi”) a fost luată la solicitarea autoarei, în contextul comentariilor critice primite. Editura, cu sediul în landul Baden-Württemberg, a fost sesizată de o persoană care a contestat modul în care au fost tratate experienţele ucrainenilor şi promovarea cărţii.
Critica a vizat în special prezentarea unui soldat rus ca salvator şi partener romantic al unei civile din Herson, oraş ocupat, considerând că o astfel de imagine poate minimaliza violenţa şi suferinţa populaţiei civile ucrainene.
Descrierea oficială a romanului spune că, în timpul ocupaţiei, Lyusiya, o civilă ucraineană, este salvată de un soldat rus mascat şi între ei se leagă o relaţie secretă şi intensă; totuşi, cartea subliniază că iubirea nu poate şterge violenţa şi vinovăţia.
Autoarea, Juna Liebrecht, a declarat pentru DPA că îşi cere scuze dacă cineva s-a simţit rănit şi a insistat că nu a intenţionat să jignească sau să romantizeze războiul. Lansarea era programată iniţial pentru 1 noiembrie.


Comentarii recente