Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că Statele Unite vor distruge câte un pod sau o centrală electrică din Iran de fiecare dată când o navă va fi atacată în Strâmtoarea Ormuz. Mesajul a fost transmis pe rețelele sociale, unde Trump a precizat că măsura se aplică indiferent dacă atacurile asupra navelor sunt efectuate cu rachete, drone sau alte arme.
Declarația survine pe fondul escaladării tensiunilor între Washington și Teheran, iar negocierile diplomatice nu arată semne de detensionare. Criza a declanșat deja reacții pe piețele internaționale: prețurile combustibililor au început să crească, pe fondul temerilor privind o posibilă blocare a Strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează în mod normal circa o cincime din petrolul și gazele naturale la nivel global.
În ultimele zile au avut loc atacuri asupra unor obiective civile și infrastructură energetică, iar SUA au efectuat lovituri asupra unor ținte din Iran. La rândul său, Iranul a atacat cu rachete un oraș din Iordania și a lovit ținte în Bahrain și Arabia Saudită, vizând infrastructură energetică și instalații de desalinizare. ONU, prin secretarul general Antonio Guterres, a condamnat aceste acțiuni drept „inacceptabile”.
Potrivit secretarului american al Apărării Pete Hegseth, costurile operațiunilor militare americane au ajuns la circa 37,5 miliarde de dolari. Totodată, prețul petrolului Brent se apropie de 94 de dolari pe baril.


Comentarii recente