
Doi foști premieri israelieni se aliază pentru a-l înfrânge pe Netanyahu în alegerile parlamentare din luna octombrie.
Naftali Bennett, fostul premier, și liderul opoziției Yair Lapid, care a fost și el pentru o scurtă perioadă șef de Guvern în 2022, se pregătesc să candideze împreună în viitoarele alegeri parlamentare pe o listă comună.

„Eu și fostul premier Naftali Bennett anunțăm astăzi prima etapă în procesul de reparare a statului israelian: fuziunea Partidului Yesh Atid cu Partidul Bennett 2026 într-un partid unificat, condus de către Naftali Bennett”, a declarat Yair Lapid.
Naftali Bennett și Yair Lapid au format împreună un Guvern în iunie 2021, care a fost urmat la sfârșitul lui 2022 de actualul Guvern condus de Benjamin Netanyahu.
Potrivit unor sondaje, Naftali Bennett este văzut ca cel mai bine plasat candidat pentru a-l înfrânge pe Benjamin Netanyahu în alegerile legislative programate în octombrie.
„Prin această inițiativă, unim blocul ‘Tabăra Schimbării’ și concentrăm toate eforturile pentru a conduce Israelul spre repararea necesară”, a adăugat Yair Lapid.
Naftali Bennett, în vârstă de 54 de ani, un fost antreprenor high-tech, mizează pe imaginea sa de fost ofițer de comando al armatei israeliene pentru a atrage susținerea tineretului, în special după doi ani de război.
Un fost consilier al lui Benjamin Netanyahu, Naftali Bennett s-a transformat într-un adversar al fostului său mentor și a condus mai multe formațiuni de dreapta înainte de a forma un Guvern de largă uniune în 2021.
Yair Lapid, în vârstă de 62 de ani, este fiul fostului jurnalist Tommy Lapid și al scriitoarei Shulamit Lapid. A intrat în politică în 2012, fondând Partidul Yesh Atid, care a devenit a doua forță politică din Israel și l-a dus să fie liderul opoziției.








Comentarii recente