Un bărbat a depus o plângere la Autoritatea Suedeză pentru Combaterea Discriminării (DO) după ce, susține el, a fost concediat în prima zi de muncă în urma unei convorbiri telefonice care a durat 47 de secunde. Cazul a fost relatat inițial de publicația locală Mitt i și preluat de t-online.de.
Bărbatul fusese angajat de un furnizor suedez de servicii de îngrijire care administrează mai multe centre pentru vârstnici din zona Stockholmului. În dimineața primei ture, el a ajuns mai devreme pentru a se schimba, dar nu ar fi găsit vestiarul şi, potrivit plângerii, a fost ignorat când a cerut ajutor. Speriat, s-ar fi retras pe casa scării ca să se liniștească.
Când urma să înceapă tura, angajatul i-a trimis un mesaj superiorului pentru a explica situația și a-și cere scuze. Superiorul l-a sunat înapoi și i-ar fi spus că nu pot angaja pe cineva care nu este sigur că poate veni la ture. Când bărbatul a cerut cinci minute pentru a se calma, contractul i-ar fi fost încheiat. Convorbirea a durat 47 de secunde.
Bărbatul susține că, în timpul interviului de angajare, a spus deschis că uneori se stresează în situații noi și are nevoie de câteva minute pentru a se liniști, iar angajatorul i-ar fi răspuns atunci că acest lucru nu reprezintă o problemă. La momentul plângerii, el afirma că nu primise o notificare scrisă privind încetarea raporturilor de muncă.
Contactat de publicația Mitt i, angajatorul a spus prin e-mail că nu comentează cazuri individuale care privesc angajați.


Comentarii recente