China a autorizat comercializarea primului dispozitiv creier–computer destinat utilizării clinice și comerciale. Implantul, denumit NEO și de dimensiunea unei monede, a trecut etapele clinice necesare pentru a fi folosit în sistemul public de sănătate din China.
Dezvoltat de cercetători de la Tsinghua University împreună cu Neuracle Technology, NEO este proiectat să sprijine pacienţi cu leziuni ale măduvei spinării şi paralizie, având ca scop îmbunătăţirea funcţionării sistemului nervos. Potrivit dezvoltatorilor, designul reduce gradul de invazivitate al procedurii în raport cu alte soluţii existente.
În Statele Unite, Neuralink, compania fondată de Elon Musk, rămâne în faza testelor clinice fără aprobare completă pentru uz general. Domeniul interfețelor creier–computer atrage atenția investitorilor şi cercetătorilor pentru potențialul medical, dar şi pentru riscurile etice şi de securitate.
Experți avertizează asupra vulnerabilităților datelor neuronale la atacuri cibernetice şi asupra problemelor biologice precum respingerea implantului sau leziuni tisulare. Dezvoltatorii afirmă că NEO a fost testat pe zeci de pacienţi cu rezultate preliminare promiţătoare, iar pe măsură ce tehnologia avansează vor creşte dezbaterile despre proprietatea datelor neuronale şi limitele intervențiilor asupra creierului uman.


Comentarii recente