Ce ar însemna „Statele Unite ale Europei” pentru România: avantaje, riscuri şi paşi posibili

Ideea unei federaţii europene revine în dezbatere pe fondul tensiunilor transatlantice şi al războiului din Ucraina, care obligă UE să regândească arhitectura securităţii. Fostul preşedinte Traian Băsescu a atras atenţia că Europa trebuie să se pregătească şi pentru ipoteza unei retrageri a SUA din NATO, scenariu care ar impune construcţia unei capacităţi strategice europene comune.

Analistul Radu Albu-Comănescu, lector la Facultatea de Studii Europene din Cluj‑Napoca, explică că o federalizare a Europei nu trebuie în mod necesar confundată cu centralizarea pe model american. El citează experienţa elveţiană şi principiul subsidiarităţii ca exemple de federare care păstrează autonomie regională şi identităţi naţionale, dar asigură instituţii comune eficiente.

În primă fază, transferul de competenţe ar trebui să vizeze politica externă şi apărarea — domenii în care acţiunea colectivă este decisivă — în timp ce administraţia internă, cultura şi multe politici sociale rămân la nivel naţional. Propunerea include structuri militare regionale şi obligaţii pan‑europene de solidaritate, nu o armată hipercentralizată condusă total de Bruxelles.

Din perspectivă economică, federalizarea ar urmări consolidarea unei pieţe unice puternice şi realizarea unor proiecte industriale şi tehnologice la scară continentală, nu extinderea reglementării birocratice. Instituţiile ar trebui reproiectate pentru a redistribui competenţe şi a interveni doar unde se aduce valoare adăugată clară.

Pentru România, câştigul principal ar fi securitar: acces la resurse, proiecte şi capacităţi de apărare comune, esenţiale pentru un stat aflat pe flancul estic al UE. Într‑un model bazat pe subsidiaritate, România şi‑ar păstra specificitatea socioculturală, cedând în schimb o parte din suveranitate pentru beneficii strategice colective.

Albu‑Comănescu avertizează însă că federalizarea implică şi riscuri de conflicte între interese naţionale şi dificile negocieri privind împărţirea resurselor; totuşi, el consideră că costurile fragmentării actuale sunt astăzi mai mari decât cele ale unei integrări mai profunde.