Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a anunțat constituirea unei echipe de experți care va consilia formațiunea în campania pentru alegerile regionale din această toamnă, în vederea limitării avansului partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), relatează dpa.
Prima confruntare electorală are loc pe 20 septembrie în landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală, unde sondajele plasează AfD în frunte cu 36% din intențiile de vot, urmată de SPD cu 29%, iar CDU la aproximativ 9%.
Liderul CDU din land, Daniel Peters, a prezentat echipa de consilieri, alcătuită dintr-un director de școală, un fondator de start-up, fermieri şi un lider sindical al poliţiei cunoscut la nivel naţional. Scopul, potrivit lui Peters, este identificarea preocupărilor reale ale alegătorilor şi propunerea de soluţii care să răspundă problemelor concrete.
AfD îşi continuă ascensiunea înaintea mai multor scrutine programate în septembrie: în Saxonia-Anhalt, alegerile din 6 septembrie arată sondaje favorabile AfD, cu şanse la o majoritate absolută, iar pe 20 septembrie sunt programate şi alegeri în Berlin, unde formațiunea are, de asemenea, un nivel ridicat de susţinere. Partidul obţinuse anul trecut cel mai bun rezultat postbelic pentru o formaţiune de extremă dreapta, clasându-se pe locul al doilea la alegerile federale.
În context, lideri politici, inclusiv premierul bavarez Markus Söder, au subliniat măsuri precum o politică strictă privind deportările persoanelor aflate ilegal şi relansarea economică drept instrumente pentru a reduce sprijinul electoral al AfD. Alegerile din septembrie sunt urmărite ca un test pentru partidele tradiţionale în faţa creşterii extremei drepte.


Comentarii recente