Valul de căldură care afectează Germania provoacă incendii de vegetaţie, scăderea nivelului apelor şi consum ridicat de apă potabilă, iar autorităţile intervin în mai multe zone critice.
În Parcul Naţional Müritz, din nord-est, un incendiu început luni a afectat până miercuri circa 200 de hectare şi încă se extinde, au transmis autorităţile. Peste 330 de pompieri lucrează la stingere, iar satul Granzin, cu aproximativ 400 de locuitori, a fost evacuat de două ori din cauza pericolului.
Intervenţia este complicată de prezenţa unor muniţii neexplodate rămase de pe un fost poligon militar; din motive de siguranţă, echipele trebuie să păstreze o distanţă de aproape un kilometru faţă de focare. Autorităţile au semnalat explozii repetate ale muniţiei în zona afectată. Cauza izbucnirii incendiului nu a fost stabilită.
Separat, un incendiu major la o fermă de porci din Saxonia-Anhalt a dus la moartea a aproximativ 20.000 de animale. Cinci pompieri au suferit răni uşoare în timpul intervenţiilor, iar poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările incidentului.
Canicula şi lipsa precipitaţiilor afectează şi navigaţia pe Rin: în zona Kaub, între Mainz şi Koblenz, nivelul apei a coborât la 155 cm, sub pragul optim, ceea ce obligă navele să circule cu încărcături reduse, sporind costurile de transport. În München, autorităţile au impus restricţii temporare de utilizare a apei până la sfârşitul lunii iulie, pentru protejarea resurselor şi refacerea pânzei freatice.


Comentarii recente