Autorităţile din Barcelona au început distribuirea a aproximativ 1.400 de brăţări inteligente destinate angajaţilor care lucrează în aer liber, pentru a monitoriza temperatura corporală şi a semnala riscurile asociate caniculei. Dispozitivele vizează lucrători din sectoare precum curăţenia stradală, întreţinerea iluminatului public, muncitorii din parcuri şi personalul companiei de salubritate.
Brăţara măsoară temperatura corpului şi emite un semnal sonor şi o vibraţie atunci când detectează valori care pot indica pericol pentru sănătate; în aceste situaţii, angajatul trebuie să oprească activitatea. Măsura face parte dintr-un plan de adaptare la schimbările climatice „din ce în ce mai agresive”, a declarat Pep Llimona, coordonator pentru prevenţie în administraţia parcurilor şi grădinilor.
Iniţiativa era deja în curs de implementare înainte de decesul, în iunie anul trecut, al unei femei de 51 de ani care lucra la măturatul străzilor în centrul vechi al oraşului, când temperatura era de 30,4 grade Celsius. Consiliul municipal a anunţat la momentul respectiv o investigaţie; un purtător de cuvânt al primăriei a precizat ulterior că nu există indicii că inmeană insolaţia ar fi fost cauza decesului. Pep Llimona a spus că acel incident a accelerat procesul şi a determinat o atenţionare suplimentară.
Spania a fost afectată recent de valuri de căldură, iar serviciul meteorologic AEMET a înregistrat cea mai ridicată temperatură consemnată pentru o lună iunie. Un nou val de caniculă urma să cuprindă ţara în weekendul următor. „Întrucât devine din ce în ce mai cald, trebuie să fim mai vigilenţi la muncă”, a afirmat Ester Jimenez, şefă de brigadă.


Comentarii recente