Imagini şi un videoclip distribuite pe canale pro-ruse sugerează că Ucraina ar fi folosit pentru prima oară rachete de croazieră Ruta Block 1 împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei. Materialele au fost analizate de publicaţia americană The War Zone, dar autenticitatea lor nu a fost confirmată independent.
Fotografiile publicate de bloggeri militari ruşi arată fragmente de fuselaj, componente interne şi părţi din ampenaj care, potrivit analizei, corespund designului rachetei Ruta Block 1 produsă de compania olandeză Destinus. The War Zone avertizează însă că nu poate exclude ca resturile să provină dintr-un alt tip de rachetă de croazieră cu caracteristici similare.
Bloggerii susţin că proiectilul a fost interceptat de sistemele de apărare antiaeriană ruseşti, informaţie neconfirmată oficial. De asemenea, un filmuleţ despre zborul unei rachete spre o ţintă din Rusia a fost distribuit online, dar nici acesta nu a fost verificat independent.
Potrivit producătorului şi investigaţiilor citate, Ruta Block 1 are o rază de acţiune de peste 300 km şi poate transporta un focos de circa 150 kg. Racheta este lansată de la sol cu un accelerator şi zboară la joasă altitudine, folosind un sistem de ghidare care combină navigaţia inerţială, satelitară şi recunoaşterea vizuală a terenului pentru a menţine precizia chiar în condiţii de bruiaj GPS.
Destinus, fondată de antreprenorul Mihail Kokorici (iniţiatorul companiei spaţiale private ruse Dauria Aerospace), dezvoltă Ruta Block 1 cu scopul de a reduce costurile prin producţie în serie şi folosirea unui motor turboreactor propriu. Compania şi-a mutat sediul în Ţările de Jos şi produce, din 2024, astfel de rachete şi drone cu rază lungă de acţiune. În 2024, Kokorici a renunţat la cetăţenia rusă şi s-a stabilit în Elveţia înainte de relocarea sediului Destinus.
The War Zone notează că Olanda a finanţat livrarea a aproximativ 700 de rachete de croazieră către Ucraina în cadrul unui pachet de asistenţă militară estimat la peste 500 de milioane de dolari, informaţie anunţată luna trecută de fostul ministru ucrainean al Apărării Mihail Fedorov. Este foarte probabil ca livrările să fi vizat modelul Ruta Block 1, apreciază publicaţia.


Comentarii recente