Senatoarea paraguayană Celeste Amarilla, care a adresat recent insulte cu tentă rasistă căpitanului echipei Franţei, Kylian Mbappé, a publicat o scrisoare deschisă în care spune că regretă unele afirmaţii, dar cere scuze fotbalistului. Amarilla a folosit expresii jignitoare la adresa lui Mbappé, descriindu-l între altele ca „camerunez colonizat” şi „un idiot care nici măcar nu a învăţat să scrie”.
Fotbalistul lui Real Madrid a replicat dur, afirmând că senatoarea este „o femeie demnă de dispreţ şi nedemnă de funcţia pe care o ocupaţi” şi că nu va permite răspândirea urii şi rasismului la scară globală, potrivit cotidianului francez L'Equipe.
Federaţia Franceză de Fotbal a anunţat că va sesiza justiţia, calificând declaraţiile drept „abjecte şi inacceptabile” şi anunţând depunerea unei plângeri penale. Reacţii de condamnare au venit şi din partea preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, precum şi a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a ministrului francez al Sportului, Marina Ferrari.
Amarilla a menţionat că a şters mesajele şi că a regretat jignirile, dar a cerut totodată ca Mbappé să-şi retragă afirmaţiile şi să-i ceară scuze, sugerând că ar putea iniţia acţiuni legale pentru „violenţă de gen”. Senatoarea a subliniat că insultele au fost personale şi a precizat că nu are nimic împotriva Franţei, amintind că a locuit şi a studiat în Hexagon.
Cotidianul L'Equipe a reamintit şi o altă declaraţie rasistă la adresa francezilor, venită în trecut din Paraguay din partea fostului portar José Luis Chilavert, după meciurile între cele două naţionale la Cupa Mondială.


Comentarii recente