Dezastrul de la Campionatele Europene de la Zagreb nu a fost un eveniment izolat, ci rezultatul unei serii de rupturi administrative, tehnice și umane ce au urmat după revenirea notabilă de la Jocurile Olimpice de la Paris. România a obținut locul 11 pe echipe, 151,129 puncte, fără nicio calificare într‑una dintre finalele pe aparate — situaţie fără precedent pentru o naţiune care conduce clasamentul istoric al Europenelor feminine.
După succesul de la Paris, când Ana Bărbosu a cucerit bronzul la sol şi echipa revenea în competiţii după 12 ani, echipa părea într‑un nou ciclu promiţător sub coordonarea tandemului Patrick Kiens–Daymon Jones. Schimbarea conducerii FRG, prin alegerea lui Ioan Suciu în aprilie 2025, a marcat însă o ruptură de acea continuitate: proiectul tehnic nu a fost păstrat integral, deşi Kiens şi Jones s‑ar fi arătat dispuşi la colaborare.
Deciziile următoare au tensionat sistemul: dizolvarea temporară a loturilor naţionale în noiembrie 2025, trimiterea sportivelor la cluburi fără program centralizat şi protestele unor gimnaste la ANS şi COSR. În paralel, plecarea unor sportive la NCAA — Ana Bărbosu la Stanford, Denisa Golgotă la Berkeley şi altele — a redus disponibilitatea lor de a reveni permanent la lot.
Controverselor din plan sportiv li s‑au adăugat scandalurile legate de familia Voinea: Camelia Voinea a fost suspendată temporar în mai 2026, iar ulterior Tribunalul Bucureşti a suspendat efectele deciziei FRG, permiţându‑i revenirea la activitate. În acest climat conflictual, energia s‑a consumat în procese, comunicate şi dispute publice în loc de un proiect tehnic coerent.
Rezultatele din competiţie reflectă aceste disfuncţii: cea mai bună clasare la individual compus a fost a Alexiei Blănaru, locul 21 (50,365 puncte), iar Sabrina Voinea a terminat pe locul 13 la sol (12,966), ratând finalele la alte aparate. Singura veste bună rămâne calificarea echipei la Mondialele de la Rotterdam, obţinută prin plasarea între primele 13 naţiuni.
Comentarii recente