Cristi Chivu a avut un sezon de excepție la Inter, câștigând atât titlul în Serie A, cât și Cupa Italiei, însă nu a primit distincția de „antrenorul anului” în campionatul italian.
Premiile au fost acordate miercuri seară, 2 septembrie, în cadrul Gran Gala del Calcio, organizat de Asociația Fotbaliștilor Italieni. Trofeul pentru antrenorul sezonului a fost acordat lui Cesc Fàbregas, care a condus Como la rezultate peste așteptări.
Como a încheiat sezonul pe locul patru, performanță istorică care i-a adus echipei prima calificare în Liga Campionilor. Formația lombardă a ajuns și în semifinalele Cupei Italiei, unde a fost eliminată de Inter, echipa pregătită de Cristi Chivu.
Inter a fost desemnată „echipa anului” după cele două trofee interne. La nivel individual, Federico Dimarco a fost numit „jucătorul anului” și a intrat în echipa ideală a sezonului, alături de colegii săi Alessandro Bastoni, Manuel Akanji, Hakan Calhanoglu și Lautaro Martínez.


Comentarii recente