CFR Cluj este în plin proces de reorganizare după încheierea sezonului, în care a terminat pe locul trei şi şi-a asigurat prezenţa în preliminariile Conference League 2026/27. Clubul caută un antrenor care să preia echipa înainte de startul pregătirilor.
După despărţirea tensionată de Daniel Pancu, care a semnat cu Rapid, patronul Ioan Varga a avut pe listă mai multe opţiuni. Prima intenţie a fost contactarea lui Edi Iordănescu, fost selecţioner al României, însă discuţiile au rămas limitate, Iordănescu având şi alte oferte din străinătate.
În aceste condiţii, Varga a apelat la varianta cunoscută din Gruia: Dan Petrescu. Potrivit informaţiilor, revenirea tehnicianului depinde de condiţia sa medicală, iar dacă va fi apt, Petrescu ar urma să preia din nou echipa.
Conducerea intenţionează să anunţe oficial numele noului antrenor până pe 15 iunie. „E perioada cea mai grea pentru noi, cei din club, să aducem antrenor, să aducem jucători, dar și să ne despărțim de anumiți fotbaliști. Este un lucru normal. Trebuie să avem obligatoriu un antrenor până atunci (n.r. până pe 15 iunie)!”, a declarat Iuliu Mureșan pentru digisport.ro.
Dan Petrescu a mai condus CFR Cluj în patru mandate: iunie 2017 – iunie 2018, martie 2019 – noiembrie 2020, august 2021 – iunie 2023 şi aprilie 2024 – august 2025.


Comentarii recente