Adolfo Daniel Vallejo, tenismenul paraguayan clasat pe locul 71 mondial, a fost sancționat cu o amendă de 65.000 de euro după remarci considerate sexiste la adresa arbitrei de scaun Ana Carvalho, la finalul meciului pierdut în turul al doilea la Roland Garros.
Vallejo, în vârstă de 22 de ani, a fost învins de francezul Moise Kouame, 17 ani, după un meci în cinci seturi. Organizatorii turneului au apreciat că comentariile sale, prin care susținea că „asemenea meciuri ar trebui să fie conduse de un bărbat” deoarece „este foarte dificil pentru o femeie” să gestioneze publicul, justifică o sancțiune severă.
Amenda reprezintă aproximativ jumătate din suma pe care Vallejo a obținut-o pentru accesul în turul secund, premiul fiind de 130.000 de euro. În declarațiile sale de după partidă, jucătorul a criticat și comportamentul publicului şi pe adversar pentru pierderea timpului, afirmând că un arbitru bărbat ar fi „absolut necesar” pentru a controla tribunele.
Ulterior, într-o postare pe reţelele sociale, Vallejo a spus că afirmațiile sale au fost interpretate greșit, a lăudat prestația arbitrului pe parcursul meciului și a precizat că nu consideră arbitrajul drept motivul înfrângerii sale.


Comentarii recente