Formația aflată pe primul loc în Superligă trece printr-un weekend umilitor. Universitatea Craiova a fost surclasată clar în deplasarea de la Ovidiu, unde Farul s-a impus fără emoții.

Meciul a marcat și revenirea lui Denis Alibec, care a înscris spectaculos din lovitură liberă pentru noua sa echipă, la 17 minute după ce a fost introdus în teren.
Deși craiovenii au încercat să pună presiune în atac, Farul a fost echipa mai eficientă. Trupa lui Ianis Zicu a rezolvat meciul încă din prima repriză, cu goluri semnate de Ișfan, Vină și Maftei.
Etim a reușit să reducă din diferență în minutul 75, însă speranțele unei remontade au fost de scurtă durată. În minutul 84, Isenko a ieșit hazardat la o minge aflată la aproximativ 20 de metri de poarta sa și l-a faultat pe Tănase. Arbitrul a arătat imediat cartonașul roșu, fără loc de interpretări.
Rămași fără portar, jucătorii oaspeți au pierdut câteva momente încercând să decidă cine va intra între buturi. În cele din urmă, Băluță și-a asumat acest rol, dar nu a putut opri execuția lui Denis Alibec. Atacantul, sosit de mai puțin de două zile de la FCSB, a șutat puternic pe centru și a marcat primul său gol din actualul sezon de Superliga.
Denis Alibec a recunoscut că alegerea de a merge la FCSB nu a fost cea mai inspirată, mai ales din cauza impactului asupra familiei sale, afectată de criticile venite din partea conducerii. Acum, atacantul se simte din nou bine, într-un mediu în care este înconjurat de oameni apropiați.
„O victorie foarte frumoasă, băieții au făcut un meci extraordinar în prima repriză și cărțile erau deja făcut. Am venit ca și cum nu aș fi plecat. Am fost primit foarte bine, am foarte mulți prieteni aici. De câțiva ani nu m-am mai uitat le televizor, la presă, dar familia mea era afectată de critici și am decis să mă întorc acasă.
Am făcut o alegere greșită, dar a fost alegerea mea și nu regret nimic. Important e că m-am întors acasă. Este o luptă foarte strânsă acolo, sunt multe echipe la diferențe mici. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să reușim să câștigăm.
Dinamo joacă fotbal, își dorește să câștige campionatul, dar noi am demonstrat că suntem buni împotriva echipelor de sus și sperăm să facem un meci mare și cu Dinamo!”, a declarat Denis Alibec, potrivit digisport.ro.


Comentarii recente