Organizaţia judeţeană PNL Neamţ a transmis oficial că îl susţine pe preşedintele partidului, Ilie Bolojan, şi a criticat faptul că desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier nu a fost discutată în prealabil cu structurile de conducere ale partidului.
Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul unei şedinţe a filialei şi semnată de preşedintele PNL Neamţ, Laurenţiu Dan Leoreanu. Potrivit comunicatului, membrii filialei aprobă hotărârile recente ale Biroului Politic Naţional şi susţin activitatea lui Ilie Bolojan.
Leoreanu a admis calităţile şi activitatea lui Adrian Veştea, dar a subliniat că anunţul nominalizării fără o consultare extinsă a structurilor partidului a luat filiala prin surprindere şi ridică probleme legate de modul de decizie. „Deciziile majore nu se iau individual şi nu se impun de sus în jos fără dialog intern”, se arată în comunicat.
Poziţia PNL Neamţ vine după ce mai mulţi lideri din partid şi-au exprimat public sprijinul pentru Adrian Veştea, considerându-l o soluţie potrivită pentru momentul politic actual.


Comentarii recente