Președintele Nicușor Dan a participat la ceremonia dedicată Centenarului Partidului Național Țărănesc (PNȚ), subliniind rolul istoric al formațiunii și valorile pe care le consideră esențiale pentru societatea românească contemporană.
El a amintit contribuția PNȚ în lupta pentru drepturile românilor din Transilvania, implicarea în realizarea Marii Uniri din 1918 și activitatea liderilor Iuliu Maniu și Ion Mihalache. De asemenea, a evocat persecuțiile suferite de membri ai partidului în perioada comunistă, când mii de persoane au fost arestate, persecute sau deportate.
Președintele a avertizat că democrația nu este un câștig definitiv: „Vorbim puțin de valori. În primul rând, democrația… și vedem că azi este pusă în discuție”, a spus el, atrăgând atenția că nu toți cetățenii văd viitorul în cadrul unei societăți democratice, conform sondajelor de opinie.
Nicușor Dan a mai condamnat creșterea populismului și valurile de ură, pledând pentru responsabilitate, loialitate față de statul român, respect reciproc și pentru menținerea caracterului laic al statului. La final, a salutat inițiativa legislativă legată de Centenarul PNȚ: legea a fost promulgată cu câteva zile înainte și a intrat în vigoare în ziua evenimentului.


Comentarii recente