Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că România are nevoie de o reformă administrativă, dar a subliniat că aceasta trebuie bine gândită şi bazată pe analize detaliate. El a spus că nu se poate trece peste comunităţi şi că este necesar organizarea de referendumuri atunci când sunt implicate modificări care afectează structura locală.
Hunor a dat exemplul Danemarcei, unde comasarea localităţilor s-a făcut treptat, pe parcursul a 30 de ani, şi a spus că o reformă trebuie să fie făcută „cu capul”, având drept scop oamenii, nu partidele politice: „nu faci nici pentru PSD, nici pentru UDMR, nici pentru alte partide, faci pentru oameni”.
El a amintit totodată că România este parte a unor tratate internaţionale relevante, precum Carta autonomiei locale şi Carta drepturilor minorităţilor naţionale, care prevăd consultarea prin referendum şi interzic schimbarea procentului etnic ca efect al reformelor administrative.
Declaraţiile au urmat anunţului făcut luni de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care a spus că va propune premierului ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pentru reforma administrativ-teritorială şi pentru reorganizarea instituţiilor guvernamentale, inclusiv prin comasarea localităţilor mici şi reorganizarea agenţiilor şi companiilor de stat. PSD a indicat coordonatorii propuşi pentru aceste reforme: europarlamentarul Dragoş Benea şi vicepremierul Marian Neacşu.


Comentarii recente