Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că posibilitatea ca social-democrații să susțină, săptămâna viitoare, guvernul propus de Siegfried Mureșan este „extrem de redusă”. Motivul invocat este refuzul premierului desemnat de a se prezenta la sediul PSD pentru discuțiile pe care liderul partidului le aștepta.
Grindeanu a afirmat că, în opinia sa, comportamentul lui Mureșan indică faptul că acesta „chiar nu-și dorește să fie prim-ministru” și că urmărește un „joc politic” similar cu cel din perioada de vară, menit să-i crească vizibilitatea politică. Liderul PSD a criticat și modul în care partidul a fost tratat în acest proces.
Potrivit lui Grindeanu, social-democrații au fost disponibili pentru discuții, dar programul de guvernare transmis miercuri seară nu poate fi considerat, în forma respectivă, un program de guvernare. El a precizat că nu va fi prezent în București în următoarele zile, însă colegii săi rămân disponibili pentru negocieri pe textul programului.
De asemenea, Grindeanu a menționat întâlnirea avută cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit, programată cu două-trei săptămâni înainte, care a vizat economia, investițiile străine şi preocupările legate de predictibilitatea evoluției României; numele lui Siegfried Mureșan nu a fost adus în discuție. Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan, are nevoie de sprijin parlamentar pentru învestirea Cabinetului; în prezent îi susțin PNL, USR și UDMR.


Comentarii recente