Consilierul prezidențial Eugen Tomac afirmă că responsabilitatea pentru formarea unui nou guvern nu mai revine exclusiv președintelui Nicușor Dan, după ce două propuneri de premier făcute de șeful statului au fost respinse de partidele politice. Tomac a subliniat, vineri la B1 TV, că partidele trebuie „să fie mult mai flexibile” pentru a se putea constitui o majoritate în Parlament.
Tomac a reamintit că președintele a făcut două propuneri — pe 4 iunie și pe 14 iunie — care nu au convins formațiunile politice: „Prin urmare, sediul problemei nu mai este doar la Administrația Prezidențială”.
El a precizat că Nicușor Dan continuă consultările cu liderii politici și că, „de îndată ce se va contura o majoritate care poate debloca acest proces, evident că preşedintele va desemna o persoană pentru formarea Guvernului”.
Potrivit consilierului, există propuneri venite din partea partidelor, dar nicio opțiune nu are în prezent o majoritate clară în Parlament. Din acest motiv, Tomac a spus că a insistat pe necesitatea unei atitudini mai flexibile pentru a permite formarea unei formule guvernamentale viabile.
El a explicat și motivele retragerii sale din procesul de solicitare a votului de învestitură: a constatat condiții impuse de partide care, în opinia sa, erau „absolut ridicole” și nu aveau legătură cu eficiența guvernării, iar șansele de a obține susținerea erau tot mai reduse. Tomac a spus că a preferat să se retragă pentru a nu prelungi criza și i-a comunicat președintelui lipsa de flexibilitate din partea formațiunilor politice.
Consilierul a mai spus că varianta de guvern pe care a încercat s-o construiască ar fi reprezentat „cea mai potrivită formulă” pentru a debloca actualul blocaj politic și că a tratat desemnarea ca pe o obligație față de cetățeni și țară.


Comentarii recente