George Simion a publicat pe 30 mai imagini în care apare în centrul Clujului alături de Nick Adams şi Antonio Giordano, participanţi la „European Awareness Days – European Economic Forum 2026”, organizat de grupul ECR.
Nick Adams, prezentat de Simion ca „reprezentantul lui Donald Trump”, a susţinut la Cluj un discurs centrat pe valori creştine, libertate şi consolidarea legăturilor istorice dintre Europa şi Statele Unite. El a criticat tehnocraţia, deschiderea graniţelor şi formele de cenzură, susţinând că astfel este periclitat spiritul european.
Adams, născut în Australia ca Nicholas Adamopoulos, a intrat timpuriu în politică, ajungând unul dintre cei mai tineri viceprimari din Consiliul Ashfield, Sydney. În cariera sa a generat numeroase controverse: a propus măsuri precum eliminarea porumbeilor din oraş şi testarea ADN a excrementelor de câini, iar în mediul online promovează ideea de „bărbat alpha”.
Relaţia sa publică cu Donald Trump i-a amplificat vizibilitatea: în 2025 Trump l-a nominalizat pentru postul de ambasador al SUA în Malaezia, o candidatură care a întâmpinat opoziţie şi nu a fost finalizată, conform relatărilor presei internaţionale.


Comentarii recente