Fostul președinte Traian Băsescu și-a nuanțat poziția privind guvernarea condusă de premierul Ilie Bolojan, afirmând că măsurile menite să reducă cheltuielile şi deficitul bugetar au fost corecte și au contribuit la menținerea României în categoria recomandată investițiilor. În același timp, Băsescu a criticat introducerea unor taxe suplimentare pe care o consideră o eroare.
Despre președintele Nicușor Dan, Băsescu a spus că nu l-a susținut pe Bolojan la anunțul măsurilor de ajustare fiscală, dar că ulterior și-ar fi atribuit meritele după decizia agenției Moody’s de a nu retrograda România. Potrivit fostului șef de stat, aceasta ar fi o chestiune de caracter: „a încercat să fure de la Bolojan” performanța pe care nu a sprijinit-o.
Băsescu a remarcat totodată rolul premierului şi al ministrului de Finanțe în realizarea obiectivului de reducere a deficitului și a recunoscut că și-a schimbat opinia despre ministrul Alexandru Nazare, al cărui comportament în gestionarea bugetului i se pare acum potrivit.
Declarațiile vin după menținerea ratingului suveran al României de către Moody’s, cu perspectivă negativă; și Fitch a păstrat recent același calificativ, iar următorul examen va veni din partea Standard & Poor’s.


Comentarii recente