Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a vizitat joi terminalul flotant de gaze naturale lichefiate (FSRU) de la Alexandroupolis, Grecia, în cadrul grupului tehnic de lucru al Iniţiativei Coridorului Vertical. La vizită au participat şi directorii operatorilor de transport şi sistem de gaze naturle implicaţi în proiect, precum şi ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou.
FSRU Alexandroupolis, operaţional din octombrie 2024 şi situat la aproximativ opt kilometri de coastă, este operat de compania Gastrade S.A. Terminalul are o capacitate de regazificare de 5,5 miliarde metri cubi pe an şi o capacitate de stocare de 153.500 metri cubi de GNL. În prezent, 14 companii au rezervat capacitate până în 2030.
Prin Coridorul Vertical, infrastructura de transport existentă poate permite aducerea în regiune a gazelor din surse globale, inclusiv GNL, şi direcţionarea acestora către state din Europa Centrală şi de Est. Beneficiari identificaţi ai fluxurilor prin terminal includ Grecia, Bulgaria, România, Serbia, Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova.
După vizită, Ion Sterian a participat la reuniunea directorilor generali, unde s-a lucrat la definitivarea unui Memorandum de Înţelegere extins, la care urmează să adere şi operatorii din Serbia şi Macedonia de Nord. La întâlnire a fost prezent şi Joshua Volz, trimisul Departamentului de Energie al SUA pentru integrare energetică globală.
Transgaz, operatorul naţional de transport al gazelor din România şi Republica Moldova, subliniază că participarea la proiect contribuie la diversificarea surselor de aprovizionare şi la consolidarea rolului României ca rută de tranzit către Republica Moldova şi Ucraina.


Comentarii recente