Câștigul salarial mediu net în România a fost de 5.688 lei în august 2026, în scădere lunară cu 2,3% față de iulie, dar cu 5,6% peste nivelul din august 2025, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Salariul mediu brut s-a situat la 9.497 lei, mai mic cu 212 lei față de luna precedentă, iar net a scăzut cu 132 lei, de la 5.820 lei la 5.688 lei. INS explică diminuarea prin acordarea anterioră, în lunile precedente, a unor prime, bonusuri sau alte drepturi care nu au mai fost plătite în august, dar și prin reducerea activității în anumite sectoare şi perioada concediilor.
Cele mai mari reduceri ale salariului mediu net au fost în:
- fabricarea autovehiculelor, remorcilor și semiremorcilor: -18,3%;
- activități de arhitectură și inginerie;
- activități juridice și de contabilitate;
- fabricarea altor mijloace de transport;
- extracția petrolului brut și a gazelor naturale.
La polul opus, cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în domeniul jocurilor de noroc și pariurilor, cu o creștere de 8% a câștigului salarial mediu net. Alte creșteri au apărut în producția cinematografică și televiziune, editare muzicală și înregistrări audio, agenții de știri, activități sportive și recreative și industria tutunului.
Pe sectoare, cele mai mari venituri medii nete rămân în IT (programare și consultanță IT) — 13.010 lei, urmat de extracția petrolului și gazelor naturale — 11.760 lei. Cele mai mici venituri au fost în pescuit și acvacultură (2.998 lei) și alte activități de servicii (2.985 lei).
INS mai notează că, deși salariile sunt cu 5,6% mai mari față de anul trecut, indicele câștigului salarial real a scăzut la 99,5% comparativ cu aceeași lună a anului precedent, ceea ce indică faptul că majorările au fost, în mare parte, erodate de inflație.


Comentarii recente