Podul Unirii ar putea fi finalizat în această toamnă, însă circulaţia nu va fi posibilă imediat, deoarece drumul de legătură şi Punctul de Control pentru Trecerea Frontierei (PCTF) nu sunt încă autorizate. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii precizează că modificările solicitate de Autoritatea Vamală Română şi Poliţia de Frontieră au impus reconfigurarea PCTF faţă de soluţia din Studiul de Fezabilitate, motiv pentru care cele două componente nu au putut fi realizate simultan.
Conform ministerului, autorizaţia de construire pentru drumul de legătură şi PCTF este în curs de obţinere, iar execuţia acestui pachet de lucrări este estimată la circa 18 luni de la începere. Dacă amenajările încep toamna aceasta, finalizarea ar fi în primăvara lui 2028, urmată de dotarea clădirilor cu echipamente şi mobilier, astfel încât traficul prin zonă ar putea deveni efectiv posibil în vara anului 2028.
Întreg proiectul are un cost de 151,69 milioane de lei (fără TVA) şi include construirea perechii de poduri (câte unul cu două benzi pe fiecare sens), drumul de legătură şi punctul de control vamal. Legat de autostrada A8, sectorul Iaşi (DN24) – Podul Unirii – Ungheni are 15,5 km, cu două tunele, 14 poduri şi pasaje şi un nod care va deservi Spitalul Regional şi Aeroportul Iaşi. Durata totală a proiectului A8 este de 46 de luni (10 luni proiectare, 36 luni execuţie).
Ministerul subliniază că, dacă contractul pentru autostradă demarează toamna şi fără întârzieri, autostrada ar fi gata la aproximativ doi ani după finalizarea podului şi a complexului vamal.


Comentarii recente