Pensia medie lunară a fost de 2.934 de lei în primul trimestru al anului 2026, în scădere cu 0,8% față de trimestrul IV 2025, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete și indicele prețurilor de consum, a fost de 97,3% în aceeași perioadă.
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,920 milioane persoane, mai mic cu 7.000 față de trimestrul anterior, iar pensionarii de asigurări sociale de stat au fost 4,577 milioane, în scădere cu circa 1.000. Față de T1 2025, numărul total de pensionari a crescut cu 20.000, iar al pensionarilor de asigurări sociale de stat cu 34.000.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.820 lei, aproape egală cu nivelul din trimestrul precedent (2.818 lei). Pensia medie nominală netă a ajuns la 2.699 lei, iar pensia medie brută de asigurări sociale de stat la 2.820 lei.
Din totalul pensionarilor de asigurări sociale, 80,7% sunt pensionari pentru limită de vârstă (3,969 milioane), urmașii reprezintă 9,6%, iar invalidii 8,1%. Raportul pensionari/salariați a fost de 8 la 10 la nivel național, variind între 4 la 10 în București și Ilfov și până la 15 la 10 în Teleorman.
La nivel teritorial, cea mai mare pensie medie de asigurări sociale de stat a fost în București (3.575 lei), urmat de Hunedoara (3.502 lei) și Brașov (3.330 lei). Cele mai mici valori s-au înregistrat în Botoșani (2.232 lei), Vrancea (2.273 lei) și Giurgiu (2.284 lei). Diferența între minim și maxim este de 1.343 lei.
Numărul beneficiarilor indemnizației sociale pentru pensionari era de 886.900 persoane în T1 2026, dintre care 842.900 provin din sistemul asigurărilor sociale de stat. Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari este de 1.281 lei, în vigoare din 1 ianuarie 2024.
INS menționează, de asemenea, că, începând cu T1 2026, pensiile anticipate parțial din sistemul de asigurări sociale de stat au fost reîncadrate ca pensii anticipate, menținându-se procentul de diminuare, conform art. 144 alin. (4) din Legea nr. 360/2023.


Comentarii recente