Agenția de rating Fitch a majorat calificativul Transgaz de la BBB- la BBB, cu perspectivă stabilă, apreciind consolidarea financiară a companiei şi impactul programului investițional derulat în ultimii ani. Decizia reflectă reducerea gradului de îndatorare şi creşterea indicatorilor operaţionali, conform comunicatului oficial al companiei.
Fitch estimează că datoria netă raportată la fondurile din exploatare va rămâne în jur de 3,1 ori în perioada 2026–2028 şi anticipează o creştere sustenabilă a EBITDA, precum şi o normalizare a fluxurilor de numerar după finalizarea marilor proiecte. Agenția notează că, odată încheiat proiectul Țărmul Mării Negre – Podișor, programul investițional Transgaz nu mai este concentrat într‑o singură lucrare de amploare, ceea ce reduce riscurile de execuție.
Finalizarea conductei Țărmul Mării Negre – Podișor, evaluată la circa 2,3 miliarde de lei şi recunoscută în baza activelor reglementate din octombrie 2025, a majorat aproape 40% baza de active remunerate şi a contribuit la creşterea EBITDA. Pentru 2025, compania a planificat un program investițional de 6,7 miliarde de lei, din care aproximativ 63% sunt proiecte în execuţie, 24% în proiectare şi 13% în licitaţie.
Rezultatele preliminare pentru 2025 arată un profit net consolidat de 899,2 milioane de lei, faţă de 410,7 milioane în anul anterior, iar cifra de afaceri consolidată a urcat la 3,12 miliarde de lei. Strategia Transgaz vizează şi conectarea producţiei din Marea Neagră la sistemul naţional şi european, conducta Tuzla–Podișor fiind elementul cheie pentru preluarea gazelor din perimetrul Neptun Deep şi posibilă tranzitare către pieţele externe.
Compania dezvoltă şi proiecte regionale, precum integrarea în Coridorul Vertical şi extinderi estimate la circa 800 milioane de euro până în 2029, cu capacităţi planificate peste 4 miliarde m3 anual. În ultimii 15 ani, Transgaz a investit aproximativ 14 miliarde de lei, iar reţeaua administrată depăşeşte 16.350 km de conducte, inclusiv în Republica Moldova.
Fitch consideră investițiile drept principalul vector al dezvoltării sustenabile a Transgaz, atât pentru profitabilitate, cât şi pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional.


Comentarii recente