Alexandru Chiriță, directorul general al Electrica, a făcut vineri un apel public către marile companii industriale să reprogrameze o parte din consumul energetic în intervalul de prânz, când producţia fotovoltaică depăşeşte cererea internă. Măsura ar ajuta, spune el, la echilibrarea sistemului în orele critice de seară.
Chiriță a explicat că Electrica cunoaște profilul de consum al clienților şi identifică orele cele mai solicitante: între ora 19:00 și 23:00 sistemul traversează „cele mai grele ore ale anului”. Totodată, managerul a subliniat că la prânz există un excedent de energie solară „pe care nu îl putem valorifica dacă nu modificăm ora consumului”.
El a propus exemple concrete: reprogramarea schimburilor de lucru, pornirea unor echipamente sau răcirea depozitelor cu câteva ore mai devreme. În august, în cadrul programului „Ţinem România Aprinsă”, Electrica va oferi gratuitate pentru energia mutată în intervalul cu producţie fotovoltaică ridicată, verificată prin contor inteligent şi reflectată pe factură.
Chiriță a adăugat că în septembrie va publica lista companiilor participante la iniţiativă, iar premierul interimar Ilie Bolojan şi INHGA au atras atenţia recent asupra riscurilor din cauza debitului scăzut al Dunării şi a importurilor necesare în orele de vârf.


Comentarii recente