Sănătatea private a crescut constant în România datorită medicilor care au transformat practica profesională în proiecte antreprenoriale: clinici, spitale şi cabinete adaptate nevoilor pacienţilor. De aproape două decenii, Banca Transilvania susţine această evoluţie prin Divizia pentru Medici, înfiinţată în urmă cu 19 ani.
Astăzi, banca este cel mai mare finanţator al sistemului medical privat din România, colaborând cu peste 60.000 de medici şi business-uri medicale; practic, unul din doi medici din ţară lucrează cu Banca Transilvania. Divizia oferă soluţii dedicate persoanelor fizice şi companiilor medicale: finanţări pentru deschiderea şi dezvoltarea cabinetelor şi clinicilor, achiziţia de echipamente, participarea la congrese şi alte proiecte profesionale.
Banca are o echipă de 50 de specialişti, inclusiv medici, şi opt sedii dedicate în principalele centre universitare din ţară. Pentru a marca colaborarea cu profesioniştii din sănătate, BT a lansat campania „Suntem aici, unde bate inima României”, care pune în lumină contribuţia medicilor antreprenori la comunităţi şi la economia locală.
Campania prezintă mai multe poveşti de succes din diverse specialităţi şi regiuni, printre care cele ale dr. Daniela Ionescu (ORL), prof. Horaţiu Rotar (chirurgie orală şi maxilo‑facială) şi prof. Laura Bălănescu (KidMed Bucureşti), care ilustrează tranziţia de la practica medicală la managementul unor servicii medicale complex.


Comentarii recente