ChatGPT, chatbotul dezvoltat de OpenAI, a înregistrat sâmbătă o întrerupere majoră a serviciului, utilizatorii din întreaga lume semnalând probleme de autentificare și imposibilitatea accesării conversațiilor. OpenAI a confirmat incidentul și a anunțat că aplică măsuri pentru remediere și monitorizează revenirea serviciilor.
Conform sesizărilor, dificultățile au început în jurul orei 13:00, ora României. Pana nu a fost limitată regional: cele mai multe raportări au venit din Statele Unite, mai multe țări europene (inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Austria, Grecia și Croația), dar și din India. Probleme au fost semnalate și în Singapore, Malaezia, Filipine, Indonezia și Australia.
Utilizatorii au raportat că nu se pot autentifica, istoricul conversațiilor apare gol, chat-urile nu se încarcă sau platforma afișează erori precum „primaryapi_server_error”, „500 Internal Server Error” ori rămâne blocată pe ecranul de încărcare.
OpenAI a precizat că nu doar ChatGPT este afectat, ci și API-urile companiei și platforma de programare Codex. Datele DownDetector indică peste 3.000 de raportări în ziua respectivă; dintre sesizări, 79% vizează ChatGPT, 9% aplicația mobilă și 8% Codex.
Între timp, problema a generat valuri de reacții umoristice pe rețelele sociale, iar expresia „Nu funcționează ChatGPT?” a urcat în tendințele Google în contextul încercărilor utilizatorilor de a verifica dacă problema este generală.


Comentarii recente