Un accident mortal a avut loc sâmbătă seara, 27 iunie, în comuna Variaș, județul Timiș. În jurul orei 21:47, un bărbat de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a lovit o bicicletă pe care se aflau două fete minore, una de 11 ani care conducea și o pasageră de 10 ani.
Pompierii și echipajul SMURD cu medic au intervenit la fața locului. Șoferul a părăsit inițial locul accidentului, însă a fost prins imediat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului, minora de 11 ani a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri, iar fata de 10 ani a fost găsită în stare de inconștiență. Manevrele de resuscitare au fost fără succes, medicii declarând decesul copilei.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore și, duminică, urmează să fie prezentat parchetului. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.


Comentarii recente