Parcarea supraetajată Park&Ride Pantelimon, realizată de Primăria Municipiului București și administrată de Compania Municipală Parking București, va fi deschisă pentru public începând cu 1 iulie. Tarifele aplicate sunt aceleași ca în restul rețelei gestionate de companie.
Proiectul a trecut prin mai multe etape: prima versiune, inițiată în mandatul lui Sorin Oprescu, prevedea o parcare subterană pe două niveluri și a fost abandonată în 2012. Ulterior, proiectul a fost reluat în forma supraterană în mandatul Gabrielei Firea. Lucrările au început în august 2019, pe baza unui contract de peste 100 de milioane de lei și cu termen inițial de 12 luni. La preluarea mandatului de către Nicușor Dan, în toamna lui 2020, gradul fizic de realizare era de aproximativ 55% și a existat un blocaj din cauza lipsei unui post de transformare. Parcarea a fost inaugurată în mai 2022, la doi ani peste termen.
Park&Ride Pantelimon are 498 de locuri, dintre care 6 pentru persoane cu dizabilități și 6 pentru părinți cu copii mici. Este dotată cu pază permanentă, supraveghere video, lifturi, grupuri sanitare, acces pietonal dedicat și scări de evacuare.
Tarifele stabilite în 2023 sunt: 5 lei pentru o oră, 30 de lei pentru o zi, 500 de lei pe lună pentru abonamentul de zonă unică și 50 de lei pe lună pentru abonamentul de riveran (rezervat locuitorilor din perimetrul delimitat în zonă). La Pantelimon plata se poate face prin abonamente sau în numerar la parcometre; plata prin aplicații mobile nu este încă disponibilă.
Tot de la 1 iulie, Primăria Capitalei dă în folosință și parcarea supraterană de la Arena Națională, cu aceleași tarife, dar cu opțiuni de plată mai variate (aplicația Parking București, Am Parcat, coduri QR sau parcometre). Împreună, cele două parcări oferă 1.746 de locuri.


Comentarii recente