Naomi Osaka a atras privirile la începutul Wimbledon Championships, intrând pe teren pentru meciul din primul tur contra Elsăi Jacquemot purtând un kimono alb realizat special pentru turneu. Ținuta, semnată de designerul japonez Hana Yagi, a inclus motive japoneze clasice — cocori şi flori de cireş brodate — mâneci ample, un brâu obi şi o fundă din tul, cu influenţe din kirigami.
După victoria cu 6-1, 7-5, Osaka a explicat că a dorit o apariţie care să respecte tradiţia echipamentului alb de la Wimbledon, dar şi să reflecte rădăcinile sale japoneze şi haitiene. „Când mă gândesc la Wimbledon, mă gândesc la echipamentul complet alb şi la tradiţia acestui turneu. Apoi mă gândesc la cultura mea japoneză şi haitiană… pentru mine, cea mai reprezentativă siluetă a culturii japoneze este kimono-ul”, a spus jucătoarea.
Osaka a mai precizat că s-a inspirat din filmul Kill Bill şi din personajul interpretat de Lucy Liu, dorind o interpretare personală, dar respectuoasă a kimono-ului. Ținuta a fost completată de un accesoriu tradiţional pentru păr, kanzashi, şi de bijuterii cu perle de la Mikimoto.
Hana Yagi a declarat pentru Vogue că piesa a fost realizată din kimono-uri şi veşminte tradiţionale japoneze reutilizate. Înainte de meci Osaka a salutat adversara la fileu, apoi şi-a îndepărtat kimono-ul, alcătuit din straturi detaşabile, dezvăluind echipamentul alb Nike folosit în timpul partidei. Sportiva a anunţat că va purta şi alte ţinute spectaculoase pe parcursul turneului.


Comentarii recente