Un cetățean român în vârstă de 35 de ani, stabilit în Germania și căutat prin mandat european de arestare pentru trafic de droguri, a fost capturat joi, 26 iunie 2026, de polițiștii din Bistrița-Năsăud.
Serviciul Drone al Poliției a surprins bărbatul în timp ce se relaxa la piscina de pe terasa unui penthouse. Informațiile au fost comunicate la nivel operativ între ENFAST România și ENFAST Germania, precum și între structurile de investigații criminale ale Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, permitând planificarea intervenției.
La fața locului au acționat polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Biroului de Investigații Criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Având în vedere antecedentele violente ale suspectului, intervenția a fost executată în condiții de siguranță, iar bărbatul a fost imobilizat fără incidente.
Suspectul a fost reținut 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud. Urmează să fie prezentat Curții de Apel Cluj cu propunere de arestare provizorie în vederea extrădării către autoritățile din Germania.
ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams) este rețeaua polițienească europeană menționată în comunicat, care funcționează în 39 de state pentru localizarea persoanelor urmărite internațional.


Comentarii recente