O româncă sosită în Regatul Unit pentru a se întâlni cu soțul a fost lăsată singură în aeroport, fără bani, fără cunoștințe de limbă engleză și fără mijloace de a ajunge la destinație. Femeia a stat ore îndelungate pe un scaun în terminal, așteptând sprijinul promis de partener care nu a mai apărut.
Cazul a fost observat de o altă româncă, care a fotografiat situația și a postat apelul pe grupurile de Facebook ale comunității din Marea Britanie. Mesajul a declanșat o mobilizare rapidă: membri ai diasporei s-au oferit să meargă la aeroport, să traducă, să asigure cazare sau să contribuie financiar pentru întoarcerea ei în România.
Femeia a fost preluată de reprezentantul firmei International Funerals LTD și transportată la adresa pe care o avea la dispoziție; pentru siguranță, ea a fost cazată într-un hotel din apropiere. Potrivit celor implicați, soțul promisese că se va întoarce a doua zi, lucru care nu s-a produs. În urma lipsei sprijinului din partea partenerului, beneficiind de ajutorul comunității, românca a ales să revină în țară. Fondatoarea grupului și a asociației RoOmenia – Voluntari în Europa, Adriana Mureșan, a transmis: „Nu ești singură. Suntem aici”.


Comentarii recente