Partidul Comunist din Cuba a aprobat miercuri un pachet de reforme economice menit să atragă investiţii şi să sporească rolul sectorului privat, măsuri adoptate în contextul agravării crizei economice din insulă.
Televiziunea de stat a anunţat că membrii Comitetului Central au validat propunerile privind „transformările economice şi sociale”, discutate în cadrul unei sesiuni extraordinare. Printre măsuri se numără facilităţi pentru atragerea capitalului de la cubanezii din străinătate şi reducerea aparatului de stat, inclusiv diminuarea numărului ministerelor şi al funcţionarilor publici.
Preşedintele Miguel Díaz-Canel a calificat reformele drept unele dintre cele mai importante din ultimii ani. Fostul lider Raul Castro şi-a exprimat sprijinul într-o scrisoare, considerând măsurile „cea mai benefică opţiune pentru revoluţie în acest moment”.
Autorităţile justifică schimbările prin necesitatea de a face faţă penuriei de alimente, combustibil, apă potabilă şi medicamente şi a frecventelor pene de curent ce pot depăşi 30 de ore în unele zone. Criza s-a adâncit după restricţiile impuse de administraţia Trump asupra exporturilor de petrol către Cuba, care au plasat economia „mai aproape de colaps”, potrivit AFP.
Guvernul discută, de asemenea, cu Washingtonul şi intenţionează să ofere investitorilor cubanezi condiţii similare celor acordate investitorilor străini. Sectorul privat a câştigat teren după 2021, când au fost permise afaceri private cu până la 100 de angajaţi. Unele propuneri reluate vizează şi o autonomie mai mare pentru companiile de stat, care contribuie la aproximativ 80% din activitatea economică a ţării.
Premierul Manuel Marrero a subliniat că reformele nu înseamnă retragerea statului din sfera socială, ci adaptarea modelului economic la circumstanţele actuale, fără renunţarea la rolul public în furnizarea serviciilor.


Comentarii recente