În ziua în care a împlinit 80 de ani, Donald Trump a primit apeluri atât din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cât și din partea liderului rus Vladimir Putin, discuțiile axându-se în principal pe războiul din Ucraina.
Volodimir Zelenski a anunțat pe X că l-a felicitat pe Trump și i-a mulțumit pentru sprijinul oferit Ucrainei, amintind de livrările de rachete antitanc Javelin și de bateriile Patriot. Cei doi au discutat detaliat despre măsuri care ar putea contribui la obținerea păcii, despre evoluțiile recente de pe front şi au convenit să continue discuțiile la summitul G7.
Kremlinul a confirmat, la câteva ore după comunicatul lui Zelenski, că Vladimir Putin l-a felicitat telefonic pe Trump. Potrivit consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov, convorbirea a abordat conflictul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv dosarul nuclear iranian.
Ușakov a precizat că Trump ar fi spus că oprirea războiului din Ucraina este o prioritate şi că este dispus să contribuie la găsirea unei soluții, inclusiv în coordonare cu partenerii europeni şi cu autoritățile de la Kiev la reuniunile G7. De asemenea, a fost discutată o posibilă vizită în Rusia a reprezentanților speciali ai președintelui american, Steve Witkoff şi Jared Kushner.
Contactele simultane ale liderilor ucrainean şi rus cu Trump, cu puțin timp înainte de summitul G7, arată tentativa ambelor tabere de a-și prezenta direct argumentele Washingtonului.


Comentarii recente