Statele Unite intenţionează să scadă considerabil numărul de avioane de luptă şi nave de război pe care le menţin pentru operaţiunile NATO în Europa, potrivit relatării The New York Times.
Conform unui plan scris, valoarea disponibilă a avionelor de vânătoare puse la dispoziţia Alianţei ar urma să fie redusă cu aproximativ o treime. Numărul aeronavelor F-15E şi F-16 ar urma să scadă de la 150 la 100, iar avioanele de recunoaştere maritimă de la 26 la 15. De pe listă ar urma să fie eliminate toate aeronavele de realimentare, relatează TVR Info, care citează New York Post.
Documentul prevede, de asemenea, relocarea unui submarin şi a unui portavion împreună cu navele şi zecile de avioane de vânătoare care îl însoţesc, informaţie confirmată de două surse europene de rang înalt. Potrivit jurnaliştilor americani, decizia ar restrânge capacitatea NATO de a conduce atacuri la distanţă mare şi de a desfăşura operaţiuni de supraveghere.
Planul, fragmentar citat de presă, arată intenţia administraţiei de a reduce angajamentul american faţă de Alianţă; hotărârea ar fi fost comunicată aliaţilor la începutul lunii iunie, după cum notează The New York Times.


Comentarii recente