Echipa naţională de fotbal a Elveţiei, aflată în cantonament în Statele Unite, a întâmpinat două situaţii neplăcute: baza de pregătire este situată într-o zonă cunoscută pentru prezenţa şerpilor, inclusiv a celor cu clopoţei, iar luni seara a izbucnit un incendiu la aproximativ 10 km distanţă.
Incendiul din Valea Sorrento a pornit luni la ora 9:30 (19:30, ora României). Autorităţile locale au evacuat anumite zone rezidenţiale din San Diego, însă hotelul unde sunt cazaţi jucătorii lui Murat Yakin nu a fost evacuat şi echipa a reuşit să se antreneze. Intervenţia pompierilor californieni, sprijinită şi de elicoptere, a condus la stingerea focului în aceeaşi seară.
Un reprezentant al Federaţiei Elveţiene de Fotbal a declarat pentru agenţia ATS că FIFA monitorizează situaţia şi a afirmat că, până în prezent, nu există probleme pentru echipă. Regiunea în care se găseşte cantonamentul este recunoscută pentru reptilele sale; imagini postate pe reţele sociale arată zona marcată ca „zona şerpilor”, iar presa a relatat şi despre muşcături în rândul excursioniştilor.
Elveţia debutează la Cupa Mondială contra Qatarului sâmbătă, 13 iunie, ora 22:00 (ora României), urmată de meciurile cu Bosnia şi Herţegovina (18 iunie, ora 22:00) şi Canada (24 iunie, ora 22:00).


Comentarii recente