
Primele autobuze electrice s-au materializat în București. Iată cum arată vehiculele ecologice în imagini.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunțat pe pagina de Facebook că primele autobuze electrice din lotul de 100 achiziționate de Primăria Capitalei au ajuns în București. Livrarea a avut loc cu aproximativ 4 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Autobuzele vor fi introduse treptat în circulație, după ce se vor realiza montarea și configurarea echipamentelor ITS, training-ul șoferilor STB și al personalului tehnic, testele de anduranță și recepția autobuzelor. Acestea au o lungime de 12 metri, autonomie de minim 200 km între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică și sunt dotate cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă, trei uși duble și aer condiționat. Într-un interviu anterior, fostul șef STB, Adrian Criț, a menționat că starea parcului de mijloace de transport gestionat de STB nu este una bună, iar costurile pentru reparații depășesc valoarea vehiculelor. Cu toate acestea, Criț a afirmat că cele 100 de autobuze electrice, împreună cu stațiile de încărcare, vor fi livrate până la sfârșitul anului 2023, iar STB trebuie să ia măsuri pentru a putea alimenta stațiile de încărcare.

Comentarii recente